Minti Mizere
verdictul nostru...
joi, 30 iunie 2011
miercuri, 17 noiembrie 2010
Adrian Păunescu
Adrian Păunescu
Pacient la final de veac
Şi află, doctore, c-aici mă doare,
Acolo unde geme-un colţ de ţară,
Acolo unde plînge fiecare
Ca naţiunea noastră să nu moară.
Iar dacă e de completat o fişă,
Te rog, permite-mi să o scriu cu sînge,
Începătura bolii este grijă,
Am tricolorul ciuruit pe sînge.
Farmacopeea stă să se răstoarne
Asupra mea cu toate ale sale,
Dar eu port rana veacului în carne
Şi am în splină ţărăneasca jale.
Tăiaţi-mă de-a lungul şi de-a latul
Şi dumneata şi ceilalţi doctori, încă,
Apoi să-mi iscăliţi certificatul
Că nu ştiţi boala care mă mănîncă.
O, doamne, cum vă înşelaţi cu toţii
Mi-e capul greu de fiecare veste
Şi nici un minister al sănătăţii
De folosinţă, astăzi, nu-mi mai este.
Sînt numai un creion care îşi scrie
Problema ţării lui, încă o dată,
Şi-şi copiază pe curat, tîrzie,
Această dulce ţară zbuciumată.
Deci, doctore, acestea se întîmplă,
Acestea să le afle telegraful
Mă trage mîlul veacului de tîmplă
Din care nu vreau să se-aleagă praful.
Mai am în mine bucurie multă,
Mai am în mine dorul de-a vă spune
Că nu doar voi, ci alţii mă ascultă,
Să vadă dacă am cuvinte bune.
De nici de sanatoriu nu m-apropii
Că n-aveţi voi rezervă pentru mine
Eu sînt bolnav de soarta Europei
Şi Pacea doarme-n inimă la mine.
Încolo, cîte-o tuse, cîte-o gripă,
Dureri de şale, şoc de şapte arte,
Artrită la picior şi la aripă
Şi, mai ales, în tot, un pic de moarte.
1983
Pacient la final de veac
Şi află, doctore, c-aici mă doare,
Acolo unde geme-un colţ de ţară,
Acolo unde plînge fiecare
Ca naţiunea noastră să nu moară.
Iar dacă e de completat o fişă,
Te rog, permite-mi să o scriu cu sînge,
Începătura bolii este grijă,
Am tricolorul ciuruit pe sînge.
Farmacopeea stă să se răstoarne
Asupra mea cu toate ale sale,
Dar eu port rana veacului în carne
Şi am în splină ţărăneasca jale.
Tăiaţi-mă de-a lungul şi de-a latul
Şi dumneata şi ceilalţi doctori, încă,
Apoi să-mi iscăliţi certificatul
Că nu ştiţi boala care mă mănîncă.
O, doamne, cum vă înşelaţi cu toţii
Mi-e capul greu de fiecare veste
Şi nici un minister al sănătăţii
De folosinţă, astăzi, nu-mi mai este.
Sînt numai un creion care îşi scrie
Problema ţării lui, încă o dată,
Şi-şi copiază pe curat, tîrzie,
Această dulce ţară zbuciumată.
Deci, doctore, acestea se întîmplă,
Acestea să le afle telegraful
Mă trage mîlul veacului de tîmplă
Din care nu vreau să se-aleagă praful.
Mai am în mine bucurie multă,
Mai am în mine dorul de-a vă spune
Că nu doar voi, ci alţii mă ascultă,
Să vadă dacă am cuvinte bune.
De nici de sanatoriu nu m-apropii
Că n-aveţi voi rezervă pentru mine
Eu sînt bolnav de soarta Europei
Şi Pacea doarme-n inimă la mine.
Încolo, cîte-o tuse, cîte-o gripă,
Dureri de şale, şoc de şapte arte,
Artrită la picior şi la aripă
Şi, mai ales, în tot, un pic de moarte.
1983
luni, 15 noiembrie 2010
O poezie scrisa in clasa a 6-a ,nu e prea grozava dar e o amintire spirituala importanta
sfarsitul inocentei...
Ma-nec in tine ca in mare,
Ma-ncred in tine,minciuna pura!
Ca-n universul asta mare
E mult prea mult loc pentru ura...
Privesc in ochii tai adanci
Si simt ca ma sufoc cu aer...
E trist,morbid,e ca atunci
Cand cu stafiile ma-n caer.
Si totusi ,te cred pe cuvant,
Caci singura nu pot rapune
Intunecimea unui gand
Ce suge sangele din mine!
Caci sunt trecuta-n lista neagra
N-ainte de-a ma naste eu
Sa-mi ploua-n crested apa acra
Si-asa se va-ntampla mereu.
Insa in miezul ast-al noptii,
Refuz sa nasc iar vise-n mine ,
Caci dupa vise vampirii
Raman doar lacrimi si suspine!
Nu vreau sa-ndur,azi am decis
Sa imi pun toata baza-n tine,
Sa sper ca raul bate raul ,
Daca nu rugile crestine!...
Ma-nec in tine ca in mare,
Ma-ncred in tine,minciuna pura!
Ca-n universul asta mare
E mult prea mult loc pentru ura...
Privesc in ochii tai adanci
Si simt ca ma sufoc cu aer...
E trist,morbid,e ca atunci
Cand cu stafiile ma-n caer.
Si totusi ,te cred pe cuvant,
Caci singura nu pot rapune
Intunecimea unui gand
Ce suge sangele din mine!
Caci sunt trecuta-n lista neagra
N-ainte de-a ma naste eu
Sa-mi ploua-n crested apa acra
Si-asa se va-ntampla mereu.
Insa in miezul ast-al noptii,
Refuz sa nasc iar vise-n mine ,
Caci dupa vise vampirii
Raman doar lacrimi si suspine!
Nu vreau sa-ndur,azi am decis
Sa imi pun toata baza-n tine,
Sa sper ca raul bate raul ,
Daca nu rugile crestine!...
sâmbătă, 9 octombrie 2010
Mihai Eminescu Odă (în metru antic) Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată; Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi, Ochii mei nălţam visători la steaua Singurătăţii. Când deodată tu răsărişi în cale-mi, Suferinţă tu, dureros de dulce... Pân-în fund băui voluptatea morţii Ne'ndurătoare. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus. Ori ca Hercul înveninat de haina-i; Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării. De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet, Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări... Pot să mai re'nviu luminos din el ca Pasărea Phoenix? Piară-mi ochii turburători din cale, Vino iar în sân, nepăsare tristă; Ca să pot muri liniştit, pe mine Mie redă-mă!
O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi; Deasupra criptei negre a sfântului mormânt Se scutură salcâmii de toamnă şi de vânt, Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău... Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu. Când voi muri, iubito, la creştet să nu-mi plângi; Din teiul sfânt şi dulce o ramură să frângi, La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi, Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi; Simţi-o-voi odată umbrind mormântul meu... Mereu va creşte umbra-i, eu voi dormi mereu. Iar dacă împreună va fi ca să murim, Să nu ne ducă-n triste zidiri de ţintirim, Mormântul să ni-l sape la margine de râu, Ne pună-n încăperea aceluiaşi sicriu; De-a pururea aproape vei fi de sânul meu... Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu. |
George Bacovia Liceu Liceu, - cimitir Al tinereţii mele - Pedanţi profesori Şi examene grele... Şi azi mă-nfiori Liceu, - cimitir Al tinereţii mele! Liceu, - cimitir Cu lungi coridoare - Azi nu mai sunt eu Şi mintea mă doare... Nimic nu mai vreu - Liceu, - cimitir Cu lungi coridoare... Liceu, - cimitir Al tinereţii mele - În lume m-ai dat În vâltorile grele, Atât de blazat... Liceu, - cimitir Al tinereţii mele! Ego Tot mai tăcut si singur În lumea mea pustie -- Si tot mai mult m-apasă O grea mizantropie. Din tot ce scriu, iubito, Reiese-atât de bine -- Aceeasi nepăsare De oameni, si de tine. Plumb Dormeau adânc sicriele de plumb, Si flori de plumb si funerar vestmint -- Stam singur în cavou... si era vint... Si scirtiiau coroanele de plumb. Dormea întors amorul meu de plumb Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig -- Stam singur lângă mort... si era frig... Si-i atirnau aripile de plumb. |
Abonați-vă la:
Postări (Atom)